În scurta sa alocuțiune introductivă, prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș, prorectorul Universității din Oradea, a evocat împlinirea, în prima zi din luna octombrie, a 60 de ani de la cea dintâi deschidere festivă a cursurilor Institutului Pedagogic cu rang universitar de la Oradea.

Rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău, a subliniat, la rândul său, că „în cei 60 de ani de existență, universitatea a avut o dinamică extraordinară, absolvenții ei contribuind decisiv la dezvoltarea modernă a orașului Oradea și a județului Bihor”. Prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău a comparat Universitatea din Oradea cu o cetate, o cetate „într-un oraș cetate, dar fără ziduri care ne despart, ci doar cu punți care ne unesc”.

„Oradea este un model național pentru colaborarea pe care o are cu administrația publică locală, cu companiile locale, cu mediul de afaceri, în plan transfrontalier și chiar european, Această situație ne responsabilizează”, a mai spus rectorul Universității din Oradea. Vorbind despre cele trei direcții strategice de dezvoltare ale universității: digitalizare, sustenabilitate și internaționalizare, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău a amintit cele 30 de milioane de lei alocate digitalizării, prin programe PNRR, pentru dezvoltarea de noi tehnologii, și despre faptul că, obținând finanțări Erasmus în valoare de peste un milion de euro, Universitatea din Oradea este cel mai mare beneficiar al acestor fonduri, dedicate mobilității și schimburilor educaționale europene, din România.

Rectorul Universității din Oradea a arătat că instituția academică pe care o conduce are azi peste 21.000 de studenți înmatriculați. Anul universitar 2023-2024 înseamnă, la Universitatea din Oradea, un număr de 5.639 boboci, cu 10% mai mulți decât în anul precedent. „Vă felicit că ați ales să fiți studenți aici, în cel mai frumos oraș din țară”, a mai afirmat prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău.

Evocându-i pe profesorii care urmează să iasă din activitate în acest an, rectorul universității din Oradea le-a mulțumit „pentru că au făcut onoare și renume instituției”. Au fost citați: prof. univ. dr. Cornel Antal, „colegul care și-a dedicat o bună parte din viață Universității din Oradea”; prof. univ. dr. Gheorghe Sorin Gal, „unul dintre cei mai importanți cercetători pe care i-a avut universitatea”, fostul prorector Ioan Gheorghe Țară, criticul Mircea Morariu, fostul ministru Ioan Mang și alții. „Facultățile vor avea, în continuare, nevoie de dumneavoastră”, a spus prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău.

Rectorul a mai arătat că, în anul universitar trecut, 48 de cadre au avansat în grad didactic, Universitatea din Oradea având acum 108 profesori universitari. „Vă doresc ca, în anul universitar 2023-2024, să aveți parte de cât mai multe realizări și cât mai multe motive de bucurie”, a încheiat prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău.

Președintele Senatului Universității din Oradea, conf. univ. dr. Aurel Căuș, a remarcat că anul universitar începe „sub paradigma noii legi a învățământului”. Conf. univ. dr. Aurel Căuș i-a îndemnat pe studenți să se pregătească pentru „o nouă a adevărului”. „E timpul ca omul să contribuie la propria-i descoperire”, a mai spus președintele Senatului universității, adăugând că înțelepciunea e mai importantă chiar decât noile tehnologii. „Diferența o veți face voi, fiecare dintre voi”, a subliniat conf. univ. dr. Aurel Căuș.

Prefectul județului Bihor, Dumitru Țiplea a ținut să le mulțumească studenților pentru că „au ales să rămână acasă sau să vină la facultate în Oradea și în județul nostru”. Reprezentantul guvernului le-a îndemnat pe cadrele didactice ale Universității din Oradea „să pună foarte multă încredere în inimile acestor tineri, pentru că oamenii puternici fac societăți puternice și stabile”.

Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, i-a îndemnat pe profesorii Universității din Oradea să devină motoare ale dezvoltării științei și tehnologiei, pentru ca viața orădenilor și a bihorenilor „să treacă la următorul nivel”. Ilie Bolojan consideră că administrația locală și județeană a făcut ceea ce trebuia să facă pentru a crea premisele necesare dezvoltării și că a venit momentul ca „steagul dezvoltării să treacă în mâinile universității”. „Pentru a avea investiții cu valoare adăugată mare, trebuie să facem mai mult în zona universitară. Am încredere că, în anii următori, universitatea noastră va lua acest steag al dezvoltării mai puternic, trimițând în economia locală specialiști de top. O diplomă este bună, dar cea mai de preț este educația”, a concluzionat președintele Consiliului Județean Bihor.

Reluând metafora „cetății în cetate”, primarul Florin Birta a remarcat că sunt, în România, municipii care nu au atâția locuitori câți studenți are Universitatea din Oradea. „Orașul nu se mai poate dezvolta fără universitate și nici Universitatea din Oradea nu se mai poate dezvolta fără oraș”, a spus edilul, trecând în revistă proiectele comune: centrul de transfer tehnologic, noile cămine, campusul dedicat învățământului dual. Florin Birta a felicitat organizațiile studențești pentru festivalul intitulat „Săptămâna bobocilor” și i-a îndemnat pe toți studenții prezenți să nu lipsească de la evenimentele pregătite special pentru ei, în acest cadru. „Vă doresc să rămâneți în Oradea și să vă realizați aici”, a încheiat primarul.

Vorbind în numele bobocilor, Gabriela Ioana Burtic, studenta de nota 10 a Facultății de Informatică și Științe, a spus că aparține „generației care a făcut față problemelor și provocărilor, încă din primul an de liceu. Facem parte dintr-o generație de învingători și urmăm cursurile facultăților noastre pentru a deveni mai buni profesioniști în domeniul pe care ni l-am ales”, a promis Gabriela Ioana Burtic.

Ceremonia s-a încheiat cu, deja tradiționalul, moment al înmânării carnetelor de excelență, studenților care au obținut cele mai bune note la admitere. „Excelența trebuie să ne caracterizeze în tot ceea ce facem, studenți și profesori”, a reamintit, în context, prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș, prorectorul Universității din Oradea.

Festivitatea n-ar fi fost completă fără participarea corului Departamentului de Muzică al Facultății de Arte, care a încheiat evenimentul intonând „Oda bucuriei” și „La mulți ani”.

 

Biroul Comunicare - UO

 

 


Image Image Image