Ceremonia de deschidere a Adunării Generale a Consiliului Național al Elevilor (CNE) s-a desfășurat în seara zilei de miercuri, 12 iulie 2023, în Aula Magna a Universității din Oradea. Gazdele au fost reprezentate de prorectorul prof. univ. dr. Anca Dodescu.

În deschidere, Ion Sorin, secretar de stat în Ministerul Educației, s-a adresat participanților prin intermediul unei platforme de comunicare. Reprezentantul guvernamental a elogiat participarea membrilor CNE la elaborarea noului pachet de legi ce reglementează domeniul educației și i-a chemat să fie la fel de implicați în realizarea normelor de aplicare a acestor prevederi. „Sunt foarte multe măsuri care vin în sprijinul elevilor; burse în cuantumuri foarte generoase, programul «Masă sănătoasă în școli»... Cred că expresia care definește cel mai bine aceste legi este echitate”, a spus secretarul de stat Ion Sorin.

Miruna Croitoru, președintele în funcție al CNE, a afirmat că, datorită implicării organizației pe care o conduce în elaborarea noului pachet de legi ale Educației, ea și colegii ei pot spune „cu siguranță, că am lăsat ceva în urmă și va fi ceva frumos”.

Vorbind în calitatea ei de reprezentant al UNICEF România, expertul în Educație Luminița Costache i-a asigurat pe elevi că va fi întotdeauna aproape de ei și că vocea lor „este foarte importantă”.

Prezentă la momentul inaugural, Antonia Nica, viceprimar la Oradiei, a subliniat că se adresează elevilor în tripla ei calitate de: dascăl, dirijor de cor și director de școală. Ea i-a asigurat pe membrii CNE de faptul că administrația publică locală „sprijină și se preocupă de îmbunătățirea condițiilor de studiu din școlile orădene”.

Inspectorul general Horea Abrudan, șeful Inspectoratului Școlar al Județului Bihor, a apreciat importanța întâlnirilor precum cea a reprezentanților elevilor din România. „E bine să vă cunoașteți între voi, să împărtășiți idei și să găsiți, împreună, soluții la problemele voastre”, a spus profesorul.

Prof. univ. dr. Anca Dodescu, prorectorul Universității din Oradea, a transmis, din partea conducerii instituției de învățământ superior, sentimentul de bucurie generat de faptul că poate găzdui Adunarea Generală a CNE. „Sunteți foarte norocoși să fiți la Universitatea din Oradea în plină campanie de promovare a ofertei noastre educaționale, în campania de admitere. Dacă măcar unul dintre voi va decide, ca o consecință a ceea ce a văzut aici, că merită să vină să studieze la Universitatea din Oradea vom fi foarte bucuroși. Dacă voi le veți spune colegilor voștri despre universitatea noastră și ei vor veni să învețe la Oradea e minunat”, a spus prof. univ. dr. Anca Dodescu. Prorectorul Universității din Oradea le-a mai vorbit elevilor despre eforturile depuse de conducerea instituției pentru internaționalizare, despre oportunitățile oferite de bursele pentru mobilitatea studenților și despre apartenența universității la alianța academică europeană EU GREEN. „Acestea sunt preocupările noastre strategice: internaționalizarea, un campus verde și inteligent, o viață cât mai bună pentru studenți. Sper să vă fi convins că Universitatea din Oradea poate fi o opțiune pentru viitorul vostru educațional”, a încheiat prof. univ. dr. Anca Dodescu.

Vicepreședintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Andreea Argeșeanu a lăudat CNE, despre care a spus că este o organizație cu „o structură solidă, verticală, cu poziții critice când e cazul”. Delegata ANOSR i-a asigurat pe reprezentanții elevilor de tot sprijinul colegilor lor mai mari, studenții.

Reprezentantă a Fundației Leaders, Elena Chivarsă și-a exprimat convingerea că viitorii conducători ai țării se află printre delegații de azi ai CNE. „Suntem mândri de voi și vă considerăm un model de bune practici în ceea ce privește educația de leadership”, a afirmat tânăra.

Până vineri inclusiv, pe ordinea de zi a lucrărilor celei de a 41 Adunări Generale a CNE sunt: prezentarea rapoartelor de activitate ale organizațiilor din fiecare județ, dezbaterea și modificarea unor regulamente interne, precum și alegerile pentru o nouă conducere a organizației.

 

Biroul de Comunicare

Image  

Image  

Image  

Image  

Image