„Continuăm seria acestor tabere, motivați de faptul că edițiile anterioare au fost un real succes”, spune psiholog dr. Adriana Borza, directorul Centrului de Consiliere și Servicii Privind Cariera (CCSC) al Universității din Oradea, organizatorul taberei.

„La fel ca în anii trecuți, pe durata a două săptămâni, elevii participanți vor beneficia, gratuit, de trei mese pe zi și de cazare la căminul studențesc al universității, în camere de maxim cinci locuri, cu acces la toate utilitățile. Și de această dată, participanții se vor primi un pachet educațional ce conține o tabletă, un smartwatch și un rucsac. Considerăm că ceea ce oferim noi mai important elevilor participanți la școala de vară «Polis» e accesul la cunoaștere. Dăm viitorilor absolvenți șansa de a face o alegere bună pentru viitorul lor, știind ce oportunități îi așteaptă”, spune psiholog dr. Adriana Borza.

Pe lângă șansa de a lua parte la cursuri introductive, susținute de mentorii evenimentului, cadre didactice ale Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, elevii înscriși la școala de vară „Polis” au ocazia să viziteze muzee și destinații turistice din Oradea ori să ia parte la jocuri și evenimente sportive organizate în campus.

Cursurile școlii de vară „Polis” se vor desfășura în perioada 17 – 30 iulie 2023 și sunt derulate în cadrul proiectului național ROSE.

Elevii dornici să se înscrie o pot face accesând adresa: https://polis.uoradea.ro/inregistrare și https://polis.uoradea.ro/documente.

 

Biroul Comunicare

Image