În prima zi a lucrărilor, rectorul prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău s-a aflat și el printre reprezentanții structurilor administrative din universități, vorbindu-le despre modernizarea instituției pe care o conduce și despre provocările care stau în fața celor ce o gestionează. Rectorul universității orădene și-a început discursul subliniind că instituția sa este membră a consorțiului EU GREEN. În context, prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău le-a spus celor prezenți că marea provocare administrativă pe care și-a asumat-o este trecerea acestor imobile spre utilizarea SMART a tehnologiilor „green”. El a dat drept exemplu chiar clădirea în care se află Aula Magna, locul de desfășurare al simpozionului, imobil ce beneficiază deja de asemenea tehnologii moderne și ecologice. „Tendința este orientarea spre «green campus» și eu cred că acolo trebuie să ajungem – a spus rectorul Universității din Oradea. Universitatea din Oradea trebuie să devină «verde», prin energia pe care o utilizează, colectarea deșeurilor și educație pentru sustenabilitate. Viitorul sunt campusurile «green și smart», să fim conștienți că trebuie să implementăm acești indicatori”.

Apoi, prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău a ținut să le mulțumească tuturor membrilor staff-urilor administrative ale universităților din România pentru efortul de a menține în activitate instituțiile academice pe durata pandemiei. „Ați muncit mult în pandemie. Nu a fost deloc ușor. Noi, cei din conducerea universităților, v-am avut aproape în toată această perioadă dificilă și vă felicit pentru asta”.

La rândul său, gazda Simpozionului Național de Management Administrativ și Financiar Universitar – 2023, Adrian Nicula - directorul general administrativ al Universității din Oradea - și-a exprimat bucuria de fi putut să-și aducă laolaltă colegii, pentru a discuta despre problemele lor de zi cu zi. „Avem oportunitatea unică de a ne împărtăși experiențele, pentru a ne îmbunătăți întreaga activitate. Sunt convins că, prin colaborare, experiență și bune practici, vom putea găsi soluții pentru toate problemele cu care ne confruntăm”, a mai afirmat Adrian Nicula – directorul general administrativ al Universității din Oradea.

Vineri și sâmbătă reprezentanții administrațiilor universitare au dezbătut, în plen și pe secțiuni, probleme specifice activității lor de zi cu zi și perspectivele care stau înaintea structurilor administrative ale instituțiilor academice.

Biroul Comunicare

Image  

Image