Anul acesta, Universitatea din Oradea face înscrieri la studii doctorale în 18 domenii: Administrarea Afacerilor, Economie, Finanțe, Istorie, Sociologie, Filologie, Teologie, Geografie, Științe Biomedicale - Medicină și Farmacie, Biologie și Științe Inginerești: Agronomie, Inginerie Electrică, Inginerie Energetică, Electrotehnică, Inginerie Industrială, Inginerie și Management, Matematică. Sunt disponibile, în total, 183 de locuri: 164 cu taxă, 10 bugetate fără bursă și 9 bugetate cu bursă.

Testele de competență lingvistică se vor desfășura on-line, după următorul program: limba engleză - 1 și 15 septembrie 2022, ora 14:00, limba germană - 6 și 27 septembrie 2022, ora 17:00, limba franceză - 6 și  20 septembrie 2022, ora 10:00. Pentru mai multe informații și înscrierea la examenul de competență lingvistică, cei ce aspiră la titlul de doctorand pot scrie la adresa: certificatelingvistice@uoradea.ro sau pot suna la numărul de telefon: 0259.408.267.

Mai multe informații despre admiterea la studiile de doctorat se găsesc pe: doctorat.uoradea.ro.

 

Biroul Comunicare