Gazdele spun că, în urma unei riguroase selecții, își propun să prezinte publicului iubitor de artă profilurile artistice ale celor mai buni studenți ai momentului de la Departamentul de Arte Vizuale din cadrul Universității din Oradea.

„Evenimentul pe care îl organizăm împreună cu Asociația Culturală Ars Nobilis, în parteneriat cu Muzeul Țării Crișurilor din Oradea, are ca obiectiv stimularea, evidențierea și promovarea, atât la nivel local cât și la nivel național, a artiștilor studenți performanți”, spune conf. univ. dr. Corina Andor, decanul Facultății de Arte.

„Arta înseamnă, înainte de orice altceva, dialog. Dacă atelierul este spațiul în care studentul învață, experimentează și creează sub privirea ocrotitor-îndrumătoare a profesorului, galeria de artă este spațiul în care se împlinește cu adevărat menirea acestui parcurs educațional, este locul privilegiat în care creația artistică intră în contact cu cel căruia îi este destinată: publicul. Ieșirea din spațiul atelierului și pătrunderea în spațiul galeriei constituie pentru studentul-artist un adevărat examen, având menirea de a confirma reușita întregului său travaliu”, explică conf. univ. dr. Teofil Știop, directorul Departamentului de Arte Vizuale, organizatorul expoziției.

Organizată ca o serie de mini expoziții personale, cea de a III-a ediție „Impuls” va putea fi  vizitată în intervalul 25.05 - 15.06.2022.

Biroul de Comunicare

Image