„Evenimentul poartă încărcătura simbolică a unei tradiții intelectuale, suprapunându-se cu perioada în care se celebrează cei 20 de ani de Studii Doctorale în Istorie la Universitatea din Oradea și cei 55 de ani de învățământ superior în istorie la Oradea”, subliniază prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș, de la Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării și directorul Școlii Doctorale în Istorie de la Universitatea din Oradea, moderatorul manifestării științifice.

„Conferința își propune să le ofere participanților posibilitatea de a intra în dialog cu invitatul nostru, avansând o serie de răspunsuri și teme de reflecție asupra unor provocări actuale: îngrijorarea crescută cu privire la dezinformare în contextul crizei epidemiologice și al ascensiunii crizei de securitate, înmulțirea și răspândirea știrilor false în mediul online, transformările pe care le suferă ecosistemul informațional ca urmare a posibilităților nelimitate oferite de tehnologiile digitale. În momentele de criză ale unei societăți, publicul are nevoie de luciditate și de informații corecte și strategii de comunicare bazate pe fundamente pragmatice, realiste, asumate”, a mai adăugat prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș.

        Evenimentul este organizat în parteneriat cu Universitatea de Stat din Moldova și Muzeul Țării Crișurilor din Oradea.

        Sandu FRUNZĂ este doctor în filosofie, specializarea filosofia culturii, a valorilor și a istoriei, cercetător și profesor universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (UBB), unde predă cursurile pe teme de: filosofia comunicării, etică în publicitate, etică managerială, deontologie, religie și ideologie, imaginar religios în limbajele publicitare, dezvoltare personală și branding personal, autor a numeroase articole publicate în reviste de specialitate internaționale și naționale. În 2005, Sandu Frunză a primit prestigiosul Premiu al Academiei Române, iar în 2010 - distincția de Profesor Bologna.

 

 Biroul de Comunicare

Image