Evenimentul, aflat la a VII-a ediție, va avea loc în zilele de 12-13 mai 2022, la Biblioteca Universității din Oradea, și în teren, la Ocolul Silvic Beliș. Cadrul tematic informal din acest an este „Pădurea în

contextul schimbărilor climatice – prezent și viitor”.

 

„În acest an, simpozionul se va desfășura în concordanță cu scopul prim al acestui demers educațional și științific, apropierea de pădure, apropierea de natură și conștientizarea studenților cu privire la rolul benefic pe care îl exercită pădurile în reducerea efectelor distructive pe care le-au adus manifestările climatice extreme”, explică șef delucrări dr. ing. Marinela Bodog, organizatoarea evenimentului.

În prima zi a lucrărilor, între orele 10:00 – 16:00, la Biblioteca Universității din Oradea vor fi prezentate lucrări de cercetare ale studenților, masteranzilor, doctoranzilor și tinerilor cercetători din Departamentul de Silvicultură și Inginerie Forestieră, dar și din alte departamente ale Facultății de Protecția Mediului, realizate subîndrumarea cadrelor didactice ale facultății.

În cea de a doua zi a simpozionului, 13 mai 2022, se va organiza o excursie pe raza Ocolului Silvic Beliș, pentru vizitarea trupului de pădure Ponor. Această pădure, care aparține Parcului Natural Munții Apuseni, a fost inclusă în Catalogul Național al Pădurilor virgine și cvasivirgine din România, în urma contractului 266/3.09.2020, derulat prin Universitatea din Oradea.

„După cum ne-am obișnuit la celelalte ediții, dorim ca și în acest an să organizăm expoziții legate de tematica propusă: o expoziție de fotografie, pe teme legate de păduri și cultură locală, va crea o ambianță vizuală inspiratoare, iar degustările de produse care au la bază fructe sau ciuperci din pădurile noastre vor completa atmosfera de sărbătoare culturală a simpozionului. Îi invităm pe toți cei interesați de dezbatere, de schimbul de opinii, pe cei care încurajează primii pași în cercetarea științifică ai studenților, să ia parte la acest eveniment”, a adăugat șef lucrări dr. ing. Bodog Marinela.

Link-ul evenimentului: https://fb.me/e/1wKWdIp1P

Biroul de Comunicare

 

Image