Reprezentanții a șapte facultăți orădene vor participa, on-line, la evenimentul programat să se desfășoare în seara zilei de 25 septembrie. Cercetătorii propun celor interesați câte un film, care urmează a fi încărcat de organizatori pe pagina de facebook a evenimentului: https://www.facebook.com/events/240943274583080?_rdc=1&_rdr, urmând ca apoi autorii să fie disponibili, on-line pentru, discuții pe marginea temelor abordate.

Printre subiectele propuse de reprezentanții Universității din Oradea se numără activitatea Departamentului de Muzică, din cadrul Facultății de Arte, o prezentare realizată de lect. univ. dr. Ariadna Mircescu.

Prof. univ. dr. ing. Vesselenyi Tiberiu și șef lucrări dr. ing. Moldovan Ovidiu, de la Facultatea de Inginerie Managerială și Tehnologică, vor vorbi despre proiectarea și realizarea ansamblelor generale de roboți industriali.

La rândul său, decanul IRISPSC, prof. univ. dr. Gabriel Moisa va prezenta specificul activității de cercetare științifică desfășurată la nivelul facultății pe care o conduce.

Din partea Departamentului de Matematică și Informatică al Facultății de Informatică și Științe, lect. univ. dr. Eugen Laslo va prezenta automatele celulare „Langton” generalizate.

Facultatea de Științe Economice propune și ea două filme. Primul dintre acestea prezintă rezultatele obținute de Centrul de Cercetare pentru Competitivitate și Dezvoltare Durabilă, ce funcționează în cadrul facultății. Cel de al doilea este un interviu cu prof. univ. dr. Alina Bădulescu, moderat de dr. Tomina Săveanu, despre cercetarea în domeniul economic și rezultatele activității de cercetare obținute în cadrul facultății.

Departamentul pentru Pregătire Personalului Didactic prezintă, prin lect. univ. dr. Kiss Julien, rezultatele obținute până acum în cadrul unei cercetări ce vizează educația în mediile vulnerabile, reducerea abandonului școlar și creșterea performanței educaționale în aceste medii.

În calitate de invitați ai Universității din Oradea, Crucea Roșie Bihor va prezenta un material documentar despre măsuri de protecție și prim-ajutor în pandemie, iar reprezentanții companiei „Celestica”, vor explica, în detaliu, modul de realizare al unui ansamblu electronic.

Proiectul „Noaptea cercetătorilor europeni” a fost inițiat, în anul 2005, de Comisia Europeană. Evenimentul a ajuns la cea de a XVI-a ediție, este dedicat inovației, modului prin care știința a devenit accesibilă tuturor și își dorește să devină cadrul în care oamenii iau parte la activități științifice ce combină educația cu divertismentul, expoziții, experimente în care publicul este implicat activ, conferințe, prezentări, jocuri și concursuri.

„Noaptea Cercetătorilor Europeni 2021” se organizează în 29 de țări, peste 400 orașe figurând pe lista gazdelor evenimentului care își propune să arate publicului ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare. Așadar, deschideți mijloacele de comunicare și, desigur, mintea, pentru ceea ce organizatorii descriu ca fiind: „cel mai captivant eveniment despre știință și cercetare, dedicat pasionaților de cunoaștere”!

Agerpres
TTV ORADEA
CRIȘANA
ORADEA PRES
BIHOREANUL
JURNAL BIHOREAN
OviDan
EVENIMENTE ORADEA
DURAN'S
InfoOradea
ORADEA ÎN DIRECT
KISS FM
UNIUNEA ZIARIȘTILOR PROFESIONIȘTI DIN ROMÂNIA -FILIALA BIHOR

Image