În fiecare an, IOMP propune o tematică care să acopere principalele domenii de interes ale fizicii medicale. Dacă în anii anteriori simpozioanele dedicate Zilei Internaționale a Fizicii Medicale s-au axat pe imagistica medicală, radioterapia modernă sau pe aspecte privind radioprotecția, tematica acestui an este focalizată asupra contribuției femeilor fiziciene la dezvoltarea Fizicii Medicale.

Tema a fost aleasă drept un tribut adus Mariei Curie, anul acesta sărbătorindu-se 150 de ani de la nașterea acestei personalități marcante ale lumii științifice.

Ca și subtematică, fizicienii medicali își orientează interesul asupra Oferirii unei abordări holistice pentru paciente și securitatea personalului feminin în medicina radiologică.

Departamentul de Fizică al Universității din Oradea marchează această zi prin prezentări științifice de interes general realizate de către studenți și elevi, despre contribuția unor fiziciene la dezvoltarea medicinei: Marie Curie, Irene Joliot Curie, Maria Mayer, Rosalyn Yalow, Harriet Brooks, Chien Shiung Wu. Invit astfel, pe toți cei interesați să ni se alăture vineri, 10 noiembrie, de la orele 16, în Sala de Conferințe a Bibliotecii Universitare.

Prof. univ. dr. Loredana Marcu

Image