În deschiderea evenimentului, prorectorul Universității din Oradea, conf. univ. dr. habil Sorin Borza, a subliniat faptul că vizita oaspeților greci „își propune să scoată la iveală noi teme, comune, de cercetare, în vederea unor colaborări academice viitoare”. „Pentru Universitatea din Oradea și mediul academic local, prezența celor doi profesori de la Universitatea Națională și Kapodistriană din Atena reprezintă și semn al angajării noastre într-un proces accelerat de internaționalizare”, a subliniat prorectorul, conf. univ. dr. habil. Sorin Borza.

Făcând trimiteri la „Eneida” lui Vergilius, profesorul Vaiopoulos a oferit celor prezenți o perspectivă cu totul nouă asupra originii poporului roman, a instituțiilor, culturii și civilizației marelui imperiu latin. Din punctul de vedere al profesorului atenian, marea „invenție” a Romei a fost integrarea cuceritorilor și, mai târziu, a popoarelor cucerite. Mesajul „Eneidei”, a spus profesorul Vaios Vaiopoulos este: „Nu ești născut roman, dar poți deveni roman. Asta a dat măreția Romei. În vreme ce, prin comparație, în Atena, nu puteai deveni atenian, chiar dacă erai aristocrat”.

La rândul său, profesorul Gerassimos Pagratis, le-a prezentat celor aflați în sală scurta istorie, de numai 31 de ani, a Regatului din Morea. Această perioadă, ce poate fi identificată ca o ocupație venețiană a Greciei, petrecută în dauna Imperiului Otoman, reprezintă încă unul din marile semne de întrebare ale istoriei. De ce grecii, fiind creștini, au respins stăpânirea Republicii Venețiene, acceptând mai degrabă dominația Istanbulului musulman? Un posibil răspuns este cel formulat de profesorul Pagratis: „Venețienii au încercat să ocupe teritorii, căutând avantaje economice, și nu să elibereze popoare”.

Pe parcursul vizitei lor la Oradea, cei doi profesori ai Universității Naționale și Kapodistriene din Atena s-au întâlnit cu rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău, au vizitat campusul universității, biblioteca și orașul. De altfel, atât profesorul Vaios Vaiopoulos cât și colegul său, Gerassimos Pagratis, s-au declarat încântați de frumusețea Oradiei și impresionați de universitatea ei. La finalul conferinței cei doi profesori greci au semnat în Cartea de Onoare a Universității din Oradea.

Evenimentul face parte din proiectului CNFIS-FDI-2021-0555 - „Integrarea Universității din Oradea în comunitățile europene de cunoaștere avansată”.

Biroul de Comunicare

Image  Image  Image  Image Image   Image